indiferent…

Pot sa recunosc ca nu sunt facut pentru ura. Dar sa nu iubesc nimic? Sa nu spun nimic? Sa nu cred in nimic? Nu exista, probabil, ceva mai greu de suportat, in afara durerii, decat repausul deplin, starea de obiect; nu m-as putea ridica, admitand ca as dori asta, la indiferenta celor cu desavarsire satui sa iubeasca, sa spuna, sa creada si sunt recunoscator tuturor cauzelor care m-au ferit.

În relaţii, indiferenţa nu se tratează cu indiferenţă. Te simţi puternic atunci când răneşti prin ignoranţă, te simţi împlinit când vezi cum o doare indiferenţa ta. Ce poţi să faci atunci când singura persoană de care îţi pasă cu adevărat s-a transformat într-o piatră? Nu a existat nimic cu adevărat? De la o relaţie plină de fericire, până la indiferenţă nu e cale lungă, o singură greşeală poate distruge totul. Rutina e de vină de cele mai multe ori. Însă nu trebuie să răspunzi cu aceeaşi monedă, prin ignoranţă. Dacă îţi pasă măcar puţin vei încerca să repari totul. Arată-i că îţi pasă, dar nu exagera. Dacă nu, mergi mai departe, viaţa îşi continuă drumul. Niciun om nu se schimbă de pe-o zi pe alta, mereu mai e o şansă.

dezamagit

Un sentiment dureros, dar in acelasi timp, un sentiment care iti arata realitatea. De foarte multe ori, avem încredere în oameni care ne înşeală aşteptările… Încrederea şi dezamăgirea merg, astfel, braţ la braţ, se simt bine împreună, formează ceea ce am putea numi un cuplu redutabil. Incertitudinea şi lipsa de încredere ne marchează constant drumul către propriile ţinte…Se pare ca vremurile noastre sunt bantuite de o maladie ciudata, o boala cronica ce vizeaza sufletul… valorile se schimba si adevarul este inlocuit cu minciuna, pasiunea cu placerea… si din pacate nu e un scenariu de film ci o realitate cu care ne confruntam fiecare dintre noi. Am adormit crezand ca toate astea sunt normale, o evolutie absolut obligatorie a societatii in care traim.

Trecutul este esenţial şi ineluctabil. Fără el, ne-ar lipsi identitatea; nimic nu ne-ar fi familiar, iar prezentul n-ar avea sens. Totuşi, trecutul este şi o sarcină grea, care paralizează inovaţia şi obstrucţionează viitorul. Cum recunoaştem şi cum ne descurcăm cu această moştenire, care ne susţine şi ne constrânge în acelaşi timp? Ce avantaje ne oferă, care sunt costurile ei exacte? Celebrându-i unele aspecte, nimicindu-le pe altele, noi dăm o altă formă trecutului, în funcţie de nevoile prezentului. Cum modificăm ceea ce ne reamintim, ceea ce înregistrăm şi ceea ce conservăm? Bazându-se pe arte, ştiinţe umaniste şi sociale, pe surse cât se poate de diverse, precum science fiction, călătorii în timp, regresie psihanalitică, renaşteri arhitecturale şi filme documentare, această carte explorează toate aceste întrebări, deoarece ele sunt importante atât pentru naţiuni şi comunităţi, cât şi pentru indivizi. De la Renaştere încoace trecutul a devenit din ce în ce mai mult o ţară străină, distinct de prezent, şi totuşi în acelaşi timp din ce în ce mai manipulat de obiectivele prezentului. Trecutul nostru maleabil nu este însă un scop iluzoriu; este de asemenea un corp cumulativ de înregistrări, relicve şi recunoaşteri istorice. Răzvrătirea împotriva piedicilor moştenite şi dispreţul pentru tradiţie au dus la situaţia în care ne confruntăm cu o amnezie culturală larg răspândită, iar pe de altă parte, la un cult al prezervării, la o manie pentru rădăcini şi la o nostalgie universală. Trecutul a încetat să fie o sancţiune pentru puterea sau privilegiul moştenit. Dar fiind o concentrare a identităţii personale şi naţionale şi un bastion împotriva schimbării masive şi primejdioase, el rămâne o forţă mai puternică decât oricând în ce priveşte problemele umane.

experiente

Sunt experiente carora nu le mai poti supravietui. Dupa ele simti cum orice ai face nu mai poate avea nici o semnificatie. Caci dupa ce ai atins limitele vietii, dupa ce ai trait cu exasperare tot ceea ce ofera acele margini periculoase, gestul zilnic si aspiratia obisnuita isi pierd orice farmec si orice seductie. Daca totusi traiesti, aceasta se datoreaza capacitatii de obiectivare prin care te eliberezi prin scris de acea incordare infinita. Creatia este o salvare temporara din ghearele mortii.
Chiar daca n-ai strabatut in toate directiile acestei trairi este suficient sa le fi dus la limita pe principalele. Si cand simti ca mori de singuratate, de disperare sau de iubire, celelalte implinesc acest cortegiu infinit dureros. Sentimentul ca nu mai poti trai dupa astfel de vartejuri rezulta si din faptul unei consumari pe un plan interior.

si totusi

Suntem vii în măsura în care ne adaptăm asfaltului fără să încercăm să fim trendy. M-am tot gândit şi nu vreau să fac parte din nicio coterie de junky losers, snobi tocilari, drogaţi semi-electro, autişti anarhişti. Nu-mi (mai) pasă cât de cool par. Cred că altfel e cam inutil să scrii.